| +40 724 251 525 | +40 341 414 777 |
| +40 724 251 525 | +40 341 414 777 |
Menu
 

unde vrei să călătorești?

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
tour
Filter by Categories
Guides
News
Turism

Holiday Inn Lisbon-Continental 4*, Lisabona

  • Destinația: Evenimente, Revelion
  • Durată sejur: 5 nopți
  • Preț: 729 €


    *TARIFUL AFIȘAT POATE FI MAI MIC DATORITĂ REDUCERILOR DE ULTIM MOMENT.

Tariful include: Cazare 5 nopți în cameră dublă standard; Regim de masă: mic dejun; Bilete de avion și taxe de aeroport (OTP-LIS-OTP); Transfer aeroport-hotel-aeroport.

Tariful nu include: Asigurare medicală de călătorie și storno; Taxe locale; Excursii opționale.
Oferta pentru Revelion în Lisabona este disponibilă cu plecare din București. Ofertele sunt dinamice, pentru rezervare este necesară verificarea disponibilității.

Rezervă acum

Holiday Inn Lisbon-Continental 4*, Lisabona

Va rugam sa completati campurile de mai jos:

Perioada 29 decembrie 2018
Tarif adult / sejur 729,00 €

 

Informaţii hotel Holiday Inn Lisbon-Continental – oferta pentru Revelion 2019

Hotelul Holiday Inn Lisbon-Continental 4* se află în zona centrală a Lisabonei, la câțiva pași distanță de stația de metrou Campo Pequeno. Hotelul beneficiază de arhitectură și de interioare contemporane, de facilități moderne și de amplasare bună pentru explorarea orașului. Proprietatea face parte din lanțul hotelier Holiday Inn Hotels & Resorts.

Facilități camere: mobilier clasic, LCD, televiziune prin satelit, radio, acces internet, seif, aer condiţionat, încălzire, minibar, cafetieră, birou, cadă, uscător de păr, articole de toaletă gratuite, zonă de relaxare, izolare fonică, room service.

Dotări și servicii: recepție nonstop, restaurant, bar, terasă, camere pentru nefumători, facilităţi pentru persoane cu dizabilități, family room, aer condiționat, încălzire, lift, seif, acces internet, cameră de bagaje, zonă pentru fumători, salon TV, săli de conferinţe şi petreceri, sală de fitness, beauty salon, magazine, schimb valutar, birou de turism, spălătorie, închirieri auto, parcare (contra cost).

Informaţii utile pentru sejur în Lisabona

Lisabona, capitala Portugaliei, are o istorie îndelungată, de aproximativ 300 000 de ani, când, se spune, legendarul Ulise ar fi întemeiat orașul. Inițial, orașul a fost locuit de fenicieni și disputat apoi, între greci, cartaginezi și romani. În timpul dominației romane, primește numele Felicitas Julia și devine unul dintre cele mai importante porturi ale imperiului. Urmează o perioadă de peste 400 ani de dominație maură, în secolul al XIII-lea devine capitala țării. Cea mai înfloritoare perioadă a Lisabonei a fost între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, când exploratorii portughezi navigau în întreaga lume (Bartolomeu Diaz, Vasco da Gama, Pedro Alvares Cabral), descoperind noi teritorii în America de Sud, Africa şi o nouă rută spre India. Portugalia devenea un mare imperiu colonial cu o puternică flotă. În urma cutremurului devastator din anul 1755, orașul renaște din propria-i cenușă. În prezent, Lisabona este una dintre cele mai vizitate capitale europene, un oraș modern, cosmopolit, gazda multor evenimente culturale, o destinație fascinantă. Estoril se află pe coasta Lisabona, la aproximativ 25 km distanță în vestul capitalei. Estoril este o destinație cosmopolită, pitorească, renumită pentru excelentele terenuri de golf, plajele cu nisip și sporturile nautice. Orășelul beneficiază de unul dintre cele mai faimoase cazino-uri din Europa, Casino Estoril, fosta resedință a lui Juan de Borbón.

Clima: Costa Lisabona beneficiază de climă mediteraneană, cu influențe subtropicale și de ierni blânde. Iarna, temperatura medie în timpul zilei este de 15ºC, cad precipitații însemnate cantitativ și bate vântul. Primavara și toamna temperatura medie este de 20°C. Vara durează aproape șase luni, din mai până în octombrie. Temperaturile sunt foarte ridicate, depășind deseori 30ºC. 

Moneda: €

Obiective turistice:

Castelul Sao Jorge este o veche fortăreață maură și reședință regală până în anul 1147, când Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei o cucerește cu ajutorul cavalerilor cruciați. Regele dedică numele castelului, Sfântului Gheorghe, patronul spiritual al Angliei și devine reședința regală portugheză. Taxă de intrare : 7.5 € (adult), 4 € (copii, studenți)

Turnul Belem a fost ridicat în secolul al XVI-lea, în perioada marilor descoperiri geografice, pentru a proteja estuarul Tejo. Arhitectura farului fortificat este în stilul manuelin și a devenit o emblemă a Lisabonei. Turnul este inclus în patrimoniul UNESCO.

Mănăstirea Ieronimilor (Jeronimos) este cel mai prestigios locaş de cult din Lisabona, inclusă în patrimoniul UNESCO. A fost construită în timpul domniei regelui Manuel I, pentru a comemora călătoria lui Vasco da Gama în India. Succesul voiajului a fost dedicat Sfintei Fecioarei Maria. Construcția Mănăstirii Ieronimilor a început în anul 1502, arhitectura este în stilul manuelin, care îmbină goticul cu elementele renascentiste. Biserica este o capodoperă a arhitecturii portugheze, folosind măiestria arhitecților Doigo Boitac și Juan de Castilho. Mănăstirea adăpostește Muzeul Maritim, Muzeul Naţional de Arheologie și monumente funerare regale și ale unor personalități (Vasco da Gama).  Taxă de intrare: 7 € (adult), 3,5 € (redus).

Palatul Belem a fost construit în secolul al XVIII-lea, servind ca reședință regală și apoi a preşedinţilor Portugaliei, din anul 1910. Palatul beneficiază de decorațiuni impresionante, de grădini interioare și de un muzeu al republicii (Museu da Presidencia da Republica).

Palatul Naţional Ajuda din Lisabona este o bijuterie arhitecturală în stilul neoclasic și a fost reședință regală până la cutremurul din 1755. Interiorul este decorat cu piese de mobilier luxoase, tapițerii, statui, piese din porţelan şi candelabre extravagante, amintind de perioada de înflorire a imperiului colonial portughez.

Mănăstirea Carmo din Lisabona a fost distrusă în mare parte în timpul cutremurului din 1755. Ruinele complexului monastic, ce a fost construit la inceputul secolului al XV-lea, de un influent cavaler potughez, evocă splendoarea medievală a fostei mănăstiri.

Oceanario este interesantă expoziție acvatică, cu aproximativ 25000 de pești, păsări și mamifere marine. Oceanario din Lisabona deține un acvariu central imens, o adevărată incursiune în lumea viețuitoarelor marine. Taxă de intrare: 13 € (adulți) 9 € (copii, pensionari).

Cascais este o stațiune litorală cu lungă tradiție, situată în vecinătate, cu numeroase obiective turistice: Citadela din Cascais din secolul al XV-lea, Muzeul Maritim (Museu do Mar), Biserica Nossa Senhora da Assuncao din secolul al XVII-lea, Muzeul Castro Guimaraes.

Sintra este o renumită destinaţie portugheză datorită patrimoniul său cultural şi al frumuseţilor naturale. Orașul este situat într-o zonă muntoasă, împădurită, la aproximativ 25 km distanță de Lisabona. Sintra i-a fascinat pe romani, pe mauri şi nobilimea portugheză, oraşul abundă în palate și vile elegante, romantice incluse în patrimoniul UNESCO. Merită vizitate: Palatul Naţional Sintra, Palatul Naţional Pena, Palatul Seteais, Palatul Monserrate, Palatul Regaleira, Castelul Maurilor, Mănăstirea Capucinilor.

Parcul Natural Arrábida este o rezervație naturală inclusă în Patrimoniul Mondial Unesco, cu peisaje unice, cuprins între plajele fermecătoare cu nisip fin ale Atlanticului și crestele muntoase Arrábida, cu păduri de pin, eucalipt și palmieri, castele și mănăstiri medievale, înconjurate de livezi întinse de portocali.

© 2012, DAIAVEDRA


Comentarii și review-uri