Rezultate destinatii

+40 724 251 525 · +40 341 414 777
+40 724 251 525 · +40 341 414 777
Menu
 
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium
  • revelion new york hotel hilton millenium

Millenium Hilton 4*, New York

  • Destinația: în curând
  • Durată sejur: 7 nopți
  • Preț: 1565 €

    * Tariful afișat poate fi mai mic datorită reducerilor de ultim moment.
    Apasă butonul "Verifică tariful actual!" pentru a primi oferta actualizată.

Oferte Revelion 2014
Tariful include: Cazare 7 nopți în cameră dublă king, Bilete de avion și taxe de aeroport, Transfer aeroport-hotel-aeroport, Tur panoramic al orașului Varșovia pe 05.01.
Tariful nu include: Excursii opționale, Asigurare medicală de călătorie și storno, Taxa de viză (160 $/persoană), Late check out (180 €/persoană). Servicii de concierge (13 $/persoană). Mic dejun (160 $/persoană)
Oferta de Revelion 2014 pentru New York este disponibilă cu plecare din București. Ofertele sunt dinamice, pentru rezervare este necesară verificarea disponibilității.

Rezervă acum
Plecare 28 decembrie
Tarif sejur / adult 1565,00 €

Informaţii hotel Millenium Hilton – New York, Oferta Revelion 2014

Hotelul Millenium Hilton 4* este situat în districtul financiar din New York, lângă Gara World Trade Center și peste drum de One World Trade Center, lao scurtă plimbare pe jos de Wall Street. Hotelul este elegant, cu facilități moderne și cu servicii ireproșabile. Amplasarea hotelului este ideală pentru explorarea metropolei, iar priveliștea este uluitoare.

Facilități camere: mobilier elegant, LCD, televiziune prin cablu, telefon, radio, video, jocuri video, acces internet (contra cost), seif,  aer condiţionat, încălzire, fier de călcat, birou, minibaar, cafetieră, uscător de păr, articole de toaletă gratuite, cadă sau duş, room service.

Dotări și servicii: recepţie nonstop, restaurant, două baruri, camere pentru nefumători, facilităţi pentru persoane cu dizabilități, family room, lift, seif, încălzire, aer condiţionat, magazine, sală de fitness, piscină interioară, internet-cafe, cameră de bagaje, săli de conferinţe şi petreceri, spălătorie, schimb valutar, bancomat, birou de turism, parcare (contra cost).

Informaţii utile Revelion New York 2014

New York este metropola americană situată în nord-estul Statelor Unite ale Americii, în statul cu același nume, la gura de vărsare a râului Hudson în Oceanul Atlantic. New York este cel mai populat oraș American și zona sa metropolitană este una dintre cele mai mari zone urbane din lume. New York este un important centru al comerțului mondial și de finanțe, un pilon principal în educație, divertisment, artă, modă și journalism și găzduiește sediul Organizației Națiunilor Unite. Metropola este împărțită în cinci zone, continentale și insulare: The Bronx, Brooklyn, Manhattan, Queens și insula Staten Island, renumite în întreaga lume, cu monumente devenite simboluri, statuia Libertății, Wall Street sau Empire State Building. Regiunea era locuită de native americani, lenapi, când olandezii au fondat prima așezare în secolul al XVII-lea, cu numele New Amsterdam. După preluarea conducerii britanice, orașul a fost redenumit New York, numeroșii imigranți au dat naștere unei diversități culturale interesante. În timpul secolului al XIX-lea, New York a fost transformat intens, a devenit o metropolă cosmopolită înfloritoare, datorită imigrării și dezvoltării industriale. Primul președinte al Statelor Unite, George Washington, a fost învestit la Federal Hall din New York în anul 1789.

Clima: New York are un climat continental umed, datorită curenților de aer reci care vin din centrul Americii de Nord. Iernile sunt reci, bogate în precipitații, cu temperaturi negative, mai ridicate însă decât cele continentale datorită regiunii de coastă. Verile sunt calde și umede, temperatura poate depăși 32°C și rareori se manifestă furtuni violente. Primăvara și toamna sunt anotimpuri capricioase, alternează zilele ploioase cu cele senine.

Moneda: Dolar ($)

Mijloace de transport public: New York beneficiază o rețea modernă de transport în comun,  cel mai utilizat mijloc de transport în comun este metroul, cu peste 400 stații. Aeroportul internaţional John F. Kennedy (JFK) se află în partea de sud-est a orașului, în vecinătatea zonei Queens şi la aproximativ 19 km de Lower Manhattan.

Excursie gratuită:

Tur panoramic al orașului Varsovia, capitala Poloniei, vom admira Columna lui Sigismund, Castelul Regal, piața din centrul vechi, Parcul Lazienki, Catedrala Sfântul Ioan.

Obiective turistice:

Statuia Libertății din portul orașului New York este cel mai cunoscut monument al Statelor Unite ale Americii. Statuia a fost un dar din partea Franței, pentru sărbătorirea centenarul SUA din anul 1876, o creație a sculptorului francez Frederic-Auguste Bartholdi, realizată în 21 de ani, pe o structură interioară realizată de celebrul Alexandre Gustave Eiffel.

Empire State Building este unul dintre cei mai înalți zgârie-nori din lume și o destinație populară printre vizitatori. Clădirea a fost construită în stilul Art Deco în anul 1931, priveliștea orașului este impresionantă de pe platforma situată la aproximativ 320 metri înălțime. Empire State Building este în acest moment simbolul prosperității metropolei americane.

Times Square este cea mai cunoscută piață a orașului, situată în Theater District, aici se celebrează Anul Nou, o zonă cu numeroase teatre celebre, restaurante, hoteluri, magazine și  muzee. Numele pieței a fost dat de fosta clădire Times a cotidianului New York Times, de la începutul secolului al XX-lea. Theater District este lumea spectacolului, a vedetelor, a distracției de pe celebrele bulevarde Broadway și Seventh Avenue.

Central Park se află în centrul orașului, o oază verde în metropola foarte dinamică și aglomerată, planificată în anul 1858. Parcul este superb, cu mii de arbori plantați, pajiști și flori, cu zone special amenajate pentru plimbare, jogging, locuri de joacă, relaxare, locuri de întâlnire.

Podul Brooklyn este o capodoperă inginerească a lui John Roebling, finalizată în anul 1883. Podul, care face legătura între Manhattan și Brooklyn, a devenit unul din simbolurile orașului datorită apariției în numeroase producții filmografice.

Muzeul Metropolitan de Artă din New York City este unul dintre cele mai prestigioase muzee de artă și cultură din lume, a fost inaugurat în anul 1872. Masiva clădire în stilul stil gotic adăpostește numeroase colecții cu diferite teme: aripa americană, sala armelor, artă africană, egipteană, orientală și europeană, arta clasică greacă și romană, artă medievală, artă modernă și contemporană.

Muzeul Imigrației de pe insula Ellis este dedicat celor 12 milioane de imigranți, veniți în căutarea visului american. Poveștile lor, dramele și speranțele, emoțiile călătoriei sunt surprinse în acest muzeu. Expoziția acoperă perioada dintre anii 1892 și 1954, când a funcționat centrul de primire.

Muzeul Solomon R. Guggenheim este găzduit de o clădire elegantă, proiectată de Frank Lloyd Wright, foarte controversată. Expoziția este dedicată exclusiv artei contemporane, pot fi admirate lucrări semnate de Brâncuși, Klee, Chagall, Miro, Picasso, Cezanne, Gauguin, Van Gogh și Kandinsky.

© 2012, DAIAVEDRA


Comentarii și review-uri