Rezultate destinatii

+40 724 251 525 · +40 341 414 777
+40 724 251 525 · +40 341 414 777
Menu
 

Golden Beach 4*, Creta

  • Destinația: în curând
  • Durată sejur: 7 nopți
  • Preț: 554 €

    * Tariful afișat poate fi mai mic datorită reducerilor de ultim moment.
    Apasă butonul "Verifică tariful actual!" pentru a primi oferta actualizată.

Tariful include:

Tariful nu include:

Rezervă acum
Plecare 11 aprilie 2015
Tarif adult / sejur 554,50 €

 

Informaţii hotel Golden Beach – Creta, oferte Paște 2015

Hotelul Golden Beach 4* este amplasat aproape de plaja cu pietricele din stațiunea Hersonissos, la 500 metri de centrul stațiunii și la aproximativ 25 km distanță de orașul Heraklion. Hotelul este cochet, a fost renovat intregral în anul 2011, poate fi recomandat cuplurilor tinere pentru un sejur de relaxare.

Facilități camere: mobilier modern, LCD, televiziune prin satelit, telefon, seif, aer condiţionat, acces internet, frigider, duş, uscător de păr, articole de toaletă gratuite, balcon, room service.

Dotări și servicii: recepție nonstop, restaurant principal, restaurant a la carte, două baruri, grădină, terasă, family room, lift, seif, încălzire, cameră de bagaje, aer condiţionat, acces internet, zonă pentru fumători, biliard, tenis de masă, piscină exterioară, schimb valutar, magazin, închirieri biciclete, închirieri auto, șezlonguri și umbrele pe plaja privată, sporturi nautice, parcare (în apropiere).

Informaţii utile sejur Creta

Creta este cea mai mare insulă grecească, se află în partea de sud a țării, în Marea Mediterană. Creta este leagănul civilizației minoice, una dintre cele mai înfloritoare din antichitate și tărâmul multor legende. Se spune că locul natal al lui Zeus este în Creta, legenda Minotaurului și a lui Icar s-au născut pe insulă. Istoria insulei este presărată cu lupte pentru libertate împotriva romanilor, venețienilor, turcilor și germanilor. Civilizația minoică, cea mai veche din Europa, a adus o contribuție majoră la crearea civilizației elene. Situri antice, fortificații și castele venețiene, ridicate între secolele XIV-XVI se pot vizita în toată insula (fortul din Rethymnon, bastionul Firkas, castelul Koules, Frangokastello). Creta își atrage vizitatorii prin vestigiile istorice impresionante, prin relieful cu peisaje uluitoare, la întâlnirea munților calcaroși cu marea turcoaz, prin plajele întinse cu nisip, prin infrastructura turistică modernă și ospitalitatea localnicilor.

Orașul Heraklion, capitala insulei, se află pe coasta nordică şi poate fi considerat o poartă de intrare a insulei, având în vedere numărul turiștilor ce tranzitează aeroportul internaţional. Heraklion adăpostește multe vestigii istorice și muzee, iar în apropierea orașului se găseşte legendarul palat Knossos. Chania este al doilea oraș ca mărime din Creta, situat pe litoralul nordical insulei, vechea capitală în perioada dominației venețiene, cu o arhitectură încântătoare cu influențe venețiene și turcești. Orașul Hersonissos se află pe litoralul nordic al insulei, este cosmopolit, cu multe taverne, baruri, cluburi, și faimos pentru viața de noapte activă.  Alte destinații turistice importante din Creta sunt: Malia, Rethymno, Agios Nikolaos, Myrtos, Sitia. 

Clima: Creta beneficiază de climă mediteraneană, vara este uscată, temperatura ridicată, peste 30°C, în lunile iulie și august. Uneori, se pot atinge 40°C datorită influenței climatului subtropical. Iernile sunt blânde și ploioase, cu temperatura între 10 și 16°C. Primăvara și toamna temperatura se încadrează între 10 și 16°C.

Moneda: €

Obiective turistice:

Palatul Knossos este situat la aproximativ 5 km distanță de Heraklion. Primul palat de la Knossos a fost ridicat în jurul anului 1900 î.Chr., un cutremur devastator l-a distrus 200 ani mai tarziu și a fost recontruit. După incendiul din anul 1350 î.Chr, palatul a devenit sanctuarul zeiței Rhea și abandonat apoi. Palatul Knossos a fost capitala Regatului Minoian, centrul politic, economic și religios al regiunii. Se pot vizita ruinele palatului, vilele, atelierele, agora, etc.

Palatul Phaistos (Phestos) se află la aproximativ 63 km distanță de Heraklion, pe platoul Messara. Palatul Phaistos a fost al doilea ca importanță din perioada  minoică, prima construcție datează din anul 2000 î.Chr, dar a fost distrus de mai multe ori. Palatul a fost reședința legendarului Radamantes, iar structura arhitectonică este asemănătoare cu cea de la Knossos.

Muzeul de Arheologie din Heraklion este al doilea ca importanță din Grecia, găzduiește majoritatea exponatelor din perioada minoică: vase de ceramică, statuiete, arme, fresce din palate și vilele aristocraților, sarcofagul de la Agia Trias.

Muzeul de Arheologie din Chania deține o colecție impresionantă de exponate provenite din situri locale și din vestul Cretei, din perioada neolitică până în perioada romană. Clădirea este superbă, de-a lungul timpului, a fost biserica fransciscană în timpul venețienilor, transformată în moschee în timpul dominației otomane și muzeu în prezent.

Fortareața Firkas din Chania a fost construită în secolul al XVII-lea, găzduiește Muzeul Naval Fortareata, cu o colecție de navomodele din antichitate până în prezent, echipamente de navigație, arme și informații despre bătăliile navale din largul coastelor Cretei.

Mănăstirea Arkadi din orașul Rethymnon este un reper religios al insulei, un simbol al rezistenței împotriva dominației otomane. Construcția mănăstirii a început în secolul  al XIV-lea și a fost finalizată în secolul al XVI-lea. Arhitectura este de inspirație barocă și este înconjurată de podgorii și livezi de măslini.

Acvariul Aquaworld se află în orașul Hersonissos. Expoziția de pești, viețuitoare marine și reptile este o incursiune interesantă atât pentru copii, cât și pentru adulți. Taxă de intrare: 6 € (adulți), 4 € (copii).

Insula Spinalonga (Kalydon) se află în Golful Elounda din partea de nord a insulei Creta, călătoria cu barca durează aproximativ 15 minute din Elounda sau Agios Nikolaos. Fortificațiile de pe insulă au fost ridicate în secolul al XVI-lea, când se afla sub dominația venețiană.  În anul 1715 Spinalonga a fost cucerită de turci, iar la sfârșsitul ocupației otomane a devenit refugiul unei comunități musulmane, în prezent insula este nelocuită.

Aquaplus este un parc acvatic situat în sudul orașului Hersonissos, într-o zonă pitorească, cu vegetație bogată, experiențele distractive sunt adresate atât copiilor cât și adulților. Parcul acvatic Water City este situat în Anopolis, între orașele Heraklion și Hersonissos, beneficiază de cea mai mare piscină cu valuri din Europa. Parcul Star Beach beneficiază de tobogane acvatice, piscine, centru spa, iar pentru curajoși bunjee jumping. Parcul acvatic Limnoupolis este situat lângă orașul Chania, beneficiază de un râu și de o insulă artificial, magazine, baruri și un restaurant tradițional.

© 2012, DAIAVEDRA


Comentarii și review-uri