Rezultate destinatii

+40 724 251 525 · +40 341 414 777
+40 724 251 525 · +40 341 414 777
Menu
 

Lacurile Garda şi Como

  • Destinația: Circuite, Circuite cu avionul
  • Durată sejur: 5 nopți
  • Preț: 554 €

    * Tariful afișat poate fi mai mic datorită reducerilor de ultim moment.
    Apasă butonul "Verifică tariful actual!" pentru a primi oferta actualizată.

Tariful include: Cazare 5 nopți în cameră dublă; Regim de masă: mic dejun; Bilete de avion București-Milano şi retur; Taxe de aeroport; Transferuri aeroport–hotel-aeroport; Turul Lacului Garda; Asistență turistică.

Tariful nu include: Asigurare medicală de călătorie și storno; Excursii opționale, intrări la obiectivele turistice; Taxe locale.
Oferta este disponibilă cu plecare din București, grup minim de 15 persoane. Ofertele sunt dinamice, pentru rezervare este necesară verificarea disponibilității.

Rezervă acum

Lacurile Lombardiei 2017

Garda şi Como

Plecare 31 mai 2017
Tarif adult / circuit 554,00 €

 

Ziua 1

București – Milano – Desenzano del Garda

Prezentare la ora 11:30 pe aeroportul Aeroportul Internaţional Henri Coandă din București pentru îmbarcare pe cursa spre Milano-Linate. Sosire la ora locală 14:50, îmbarcare în autocar pentru transfer în Desenzano del Garda. Orăşelul este fermecător, situat pe malul sudic al lacului Garda, în provincia italiană Brescia. Desenzano del Garda beneficiază de patrimoniu artistic, istoric și arheologic bogat, începând din epoca romană. În Evul Mediu a fost obiectul disputelor dintre Brescia și Verona, în secolul al XV-lea, a trecut sub administrare venețiană, devenind un centru comercial înfloritor. Centrul orașului s-a dezvoltat în jurul Pieţei Malvezzi și a portului vechi. Oaspeţii pot admira ruinele unei vile frumoase ce datează din secolul al IV-lea, Muzeul de Arheologie, cu unul dintre cele mai vechi pluguri din lume, Capela Duomo, Castelul fondat în Evul Mediu, Vila Brunati transformată în Bibliotecă. În ultimii ani, Desenzano a devenit renumit pentru numeroasele oportunități de divertisment, cu viaţă de noapte activă, tot aici oaspeţii pot practica sporturi nautice, echitaţie, tenis de câmp sau golf. Cazare la hotelul Astoria 3* sau similar din Desenzano.

Ziua 2

Desenzano del Garda – Gardaland

Mic dejun la hotel. Astăzi, de 1 Iunie, vă propunem o excursie opţională la Gardaland, cel mai mare parc de distracţii din Italia, situat pe malul sud-estic al lacului Garda. Parcul de lângă Castelnuovo del Garda este destinat atât copiilor, cât şi adulţilor, pune la dispoziţia oaspeţilor carusele, tobogane, trenuleţe, leagăne, spectacole, piscine, restaurante şi magazine. Gardaland Sea Life Aquarium se află în Peschiera del Garda, vizitatorii vor fi fascinaţi de lumea vieţuitoarelor marine: rechini, căluţi de mare, stele de mare, corali şi sute de peşti multicolori. Cazare la hotel în Desenzano.

Ziua 3

Desenzano del Garda – Turul Lacului Garda

Mic dejun la hotel. Astăzi vom explora malul vestic şi estic al lacului Garda, cel mai mare din Italia, un lac alpin, de origine glaciară. Frumusețea peisajelor a consacrat regiunea drept una dintre cele mai romantice destinații italiene. Vom putea admira fermecătoarele orăşele ale Lombardiei, Limone sul Garda cu plantaţii terasate de lămâi şi portocali, Riva del Garda situat între munţi şi lacul Garda, Malcesine de la poalele masivului Baldo. Clima blândă din jurul lacului Garda, peisajele montane uluitoare şi vegetaţia mediteraneană, orăşelele cochete sunt atributele forte ale regiunii. Cazare la hotel în Desenzano.

Ziua 4

Desenzano del Garda – Lacul Como

Mic dejun la hotel. Vă propunem o excursie opţională în jurul lacului Como, situat într-o depresiune din Lombardia. Lacul Como este alcătuit din trei brațe (Colico, Como, Lecco) cu ape cristaline, străjuite de semeții Munți Alpi și de păduri bogate. Regiunea este pitorească, desprinsă parcă din basme, o destinație excelentă pentru iubitorii de natură și de relaxare. Pe malurile lacului sunt amenajate zone de promenadă și plaje, adevărate oaze de relaxare. Localităţile sunt liniștite, cu vile cochete și grădini luxuriante. Vizităm Como, un oraș cu o istorie palpitantă, a fost sub stăpânirea celţilor, în perioada administrației lui Cezar a fost întemeiat orașul Novum Comun de importanță strategică în construcția de nave. Aici s-a hotărât cucerirea orașului Trieste de către revoluționarii conduși de Garibaldi și a trăit fizicianul Alessandro Volta. Centrul istoric al orașului păstrează parfumul medieval, în piațete sunt numeroase restaurante şi cafenele. Merită vizitate Muzeul Giuseppe Garibaldi, Bazilica San Fedele, Bazilica Sant’Abbondio, Domul. Traversăm lacul din Tremezzoo spre Bellagio, un orășel pitoresc, preferat de oaspeții tineri, străzile pitorești sunt pline de magazine, cluburi, restaurante și cafenele elegante, terase cu flori. Datorită așezării Bellagio are o priveliște superbă a ambelor brațe ale lacului, numele orașului provine din latinescul „bi-lacus”, care înseamnă „între lacuri”. La întoarcere vom vizita Vila Carlotta din Tremezzo. Cazare la hotel în Desenzano.

Ziua 5

Desenzano del Garda – Munţii Dolomiţi

Mic dejun la hotel. Vă propunem excursia în Munţii Dolomiţi, în zona Val Gardena, o renumită destinaţie de schi din Tirolul de Sud. Ortisei este o staţiune pitorească, înconjurată de vârfurile maiestuoase ale munților, renumită pentru tradiţia sculpturii în lemn şi pentru sporturile de iarnă. În timpul verii turiştii pot practica drumeţii montane, ciclism montan şi zboruri cu parapanta. Muzeul Gherdeina din Ortisei expune colecţii valoroase de sculpturi şi picturi realizate de artişti locali în ultimii 400 de ani, o colecţie cu jucării antice, din lemn, minerale, plante fosilizate şi fosile de creaturi marine dispărute. La întoarcere puteţi admira staţiunile Val di Fiemme şi Moena. 

Ziua 6

Milano – București

Mic dejun la hotel.  În jurul orei 11:30 transfer cu autocarul la aeroportul din Linate pentru zborul de întoarcere în București, cu decolare la ora locală 15:35. Sosire în Bucureşti Henri Coandă la ora 18:50.

 


Comentarii și review-uri