| +40 724 251 525 | +40 341 414 777 |
| +40 724 251 525 | +40 341 414 777 |
Menu
 

unde vrei să călătorești?

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
tour
Filter by Categories
Guides
News
Turism

Israel, tărâmul religiilor

  • Destinația: Circuite, Circuite cu avionul
  • Durată sejur: 5 nopți
  • Preț: 679 €


    *TARIFUL AFIȘAT POATE FI MAI MIC DATORITĂ REDUCERILOR DE ULTIM MOMENT.

Tariful include: Cazare 5 nopți în cameră dublă standard; Regim de masă: demipensiune; Bilete de avion și taxe de aeroport (OTP-TLV-OTP; Transferuri aeroport–hotel-aeroport și transport cu autocar; Vizitele și intrările la obiectivele turistice menționate; Asigurare medicală de călătorie și storno; Asistență turistică.

Tariful nu include: Excursii opţionale.
Oferta este disponibilă cu plecări din București. Tarifele au aplicată reducerea early booking valabilă până pe 19.03
Ofertele sunt dinamice, pentru rezervare este necesară verificarea disponibilității.

Rezervă acum

Israel, tărâmul religiilor

Va rugam sa completati campurile de mai jos:

Circuit 2019: Israel, tărâmul religiilor

Tel Aviv – Haifa – Tabor – Nazareth – Marea Galileei – Betleem – Ierusalim – Via Dolorosa – Iordan – Ierihon – Marea Moartă – Ein Karem

Plecare 20 mai 26 august 6, 20, 27 septembrie
Tarif adult / circuit 679,00 € 679,00 € 679,00 €

Ziua 1

București – Tel Aviv – Haifa – Muntele Tabor – Nazareth

Prezentare pe aeroportul Aeroportul Internaţional Henri Coandă din București la ora 04:45 pentru îmbarcare pe cursa de Tel Aviv cu decolare la ora 07:45. Sosire în aeroportul Ben Gurion în jurul orei locale 10:20, plecare spre nordul țării. Vom face un popas în orașul-port la Marea Mediterană, Haifa, al treilea ca mărime din Israel. Turul panoramic cuprinde Templul Cultului Baha’i cu grădinile în terase și Mănăstirea carmelită Stella Maris (Steaua Mării) cu grota Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul. Urcăm spre Muntele Tabor unde vizităm Biserica Ortodoxă Greacă, aflată pe locul “Schimbării la Față”, apoi vom vizita Biserica din Caana, ridicată pe locul unde Iisus a înfăptuit prima minune, transformarea apei în vin. Continuăm turul cu vizitarea Bisericii Ortodoxe Sfântul Gavriil din Nazaret, locul unde Maica Domnului a primit vestea nașterii lui Christos. Cină și cazare la hotelul Rimonim 3* sau similar din Nazaret.

Ziua 2

Nazaret – Marea Galileei – Betleem

Mic dejun la hotel. Dimineaţa vom pleca spre Marea Galileei, vom vizita ruinele Sinagogii din Capernaum, ruinele satului cu vechimea de peste 2000 de ani şi Casa Sfinţilor Petru şi Andrei. Continuăm turul spre Tabgha, locul înmulțirii peștilor și pâinii, apoi vom vizita Biserica de pe Muntele Fericirilor.  Vom admira Marea Galileei (lacul Tiberiada), se poate opta pentru o plimbare cu replica unei corăbii de acum două mii de ani. Opţional se poate servi masa la un restaurant local, unde se serveşte tilapia, „peştele lui Sfântul Petru”. Cină și cazare la hotelul Saint Michael 4* sau similar din Betleem.

Ziua 3

Betleem

Mic dejun la hotel. Vizităm Biserica Naşterii Domnului din Betleem, construită peste peştera folosită ca staul pentru oi în urmă du 2000 de ani. Inițial, biserica a fost construită în timpul Împăratului Constantin, prin grija mamei sale, Împărăteasa Elena, în anul 333 e.n. Vizităm biserica romano-catolică Sfânta Ecaterina, apoi Mănăstirea Sfântul Teodosie și la Biserica Câmpul Păstorilor. Opțional se poate face excursia la Mănăstirea Sfântul Sava din deșertul Iudeei. Cină și cazare la hotel în Betleem.

Ziua 4

Betleem – Ierusalim – Muntele Măslinilor – Muntele Sion

Mic dejun la hotel. Dimineața vom vizita Mănăstirea rusească „Înălţarea Domnului” și Biserica Aflării Capului Sfântului Ioan Botezatorul de pe Muntele Măslinilor (Eleon), apoi vom vizita Mănăstirea Pater Noster, unde potrivit tradiției Iisus i-a învățat pe apostoli rugăciunea „Tatăl nostru” și Mănăstirea „Dominus Flevit” zidită sub formă de lacrimă. Vom continua turul cu vizita la Grădina Ghețimani, Biserica Națiunilor și Biserica Mormântul Maicii Domnului. La prânz urcăm spre Muntele Sion, gazda Bisericii Adormirii Maicii Domnului, a Foișorului „Cina cea de taină”, a Zidului Plângerii și a Mormântului lui David. După-amiază vom intra în cetatea Ierusalim și vom parcurge Via Dolorosa, vom vizita Biserica Învierii, Mormântul Sfânt, Golgota și Piatra Ungerii. Cină și cazare la hotel în Betleem.

Ziua 5

Betleem – Râul Iordan – Ierihon – Marea Moartă

Mic dejun la hotel. Plecare spre Ierihon, aici vom vizita Așezământul Românesc din Ierihon, apoi vom admira locul Botezului Domnului de pe râul Iordan. Opţional se poate servi masa de prânz în Qumran. În această localitate au fost descoperite de către un păstor manuscrisele de la Marea Moartă cu o vechime de 2000 de ani. După-amiază vom avea timp liber pentru baie și relaxare pe malul Mării Moarte, lacul cu o salinitate de aproximativ 34%, de aproape zece ori mai mare ca apa oceanului planetar. Doritorii pot testa şi achiziţiona produse cosmetice cu minerale extrase din Marea Moartă. Cină și cazare la hotel în Betleem.

Ziua 6

Betleem – Ein Karem – Tel Aviv  – București

Mic dejun la hotel. După eliberarea camerelor ne îndreptăm spre Ein Karem, locul întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta, vom vizita Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, ridicată pe locul natal. Ne îndreptăm spre Tel Aviv, vom face un tur panoramic și o plimbare în Jaffa (Yafo), orașul vechi cu Podul Dorințelor și Biserica Franciscană Sfântul Petru. Seara, transfer la aeroportul din Tel Aviv pentru zborul de întoarcere în București cu decolare la ora locală 23:30 și aterizare la ora 02:15.

 


Comentarii și review-uri