Rezultate destinatii

+40 724 251 525 · +40 341 414 777
+40 724 251 525 · +40 341 414 777
Menu
 
  • Rhodos Beach - charter Rodos
  • Rhodos Beach - charter Rodos
  • Rhodos Beach - charter Rodos
  • Rhodos Beach - charter Rodos
  • Rhodos Beach - charter Rodos
  • Rhodos Beach - charter Rodos
  • Rhodos Beach - charter Rodos
  • Rhodos Beach - charter Rodos

Rhodos Beach 3*

  • Destinația: în curând
  • Durată sejur: 7 nopți
  • Preț: 445 €

    * Tariful afișat poate fi mai mic datorită reducerilor de ultim moment.
    Apasă butonul "Verifică tariful actual!" pentru a primi oferta actualizată.

Sejur Rodos 2015
Tariful include: Cazare 7 nopți în cameră dublă standard. Regim de masă: mic dejun. Bilete de avion și taxe de aeroport (OTP). Transfer aeroport-hotel-aeroport. Asigurare medicală de călătorie și storno. Asistență turistică.
Tariful nu include: Excursii opționale și intrări la obiectivele turistice.
Pentru tarife cu date de plecare diferite, sejur mai lung de 7 nopți și plecări altele decât cele din București, vă rugăm să ne trimiteți solicitarea pe mail.
Tariful beneficiază de reducere early booking valabilă până pe 31.01.2015. Ofertele pentru Rodos sunt disponibile cu plecări din: București, Cluj-Napoca, Bacău și Iași. Ofertele sunt dinamice, pentru rezervare este necesară verificarea disponibilității.

Rezervă acum
Plecare 2, 9 iunie 16 iunie 23 iunie 26 iunie 30 iunie 3, 7, 10, 14 iulie 17 iulie 24, 28 iulie 31 iulie 4, 7 august 11 august 14 august 18 august 21, 25, 28 august 1, 4, 8, 11, 15 septembrie
Tarif sejur / adult 445,50 € 432,00 € 454,50 € 472,00 € 497,00 € 490,00 € 509,00 € 519,50 € 536,00 € 547,00 € 525,00 € 536,00 € 518,00 € 505,50 € 505,50 €

Regim de masă disponibil, la cerere: demipensiune.

Informaţii hotel Rhodos Beach – charter Rodos 2015

Hotelul Rhodos Beach 3* este situat lângă plaja Kanari din orașul Rodos, la 1 km distanță de centrul vechi și la 12 km de aeroport. Hotelul beneficiază de serviciile hotelului învecinat Belvedere 4*. Accesul pe plaja publică se face prin tunel, hotelul poate fi recomandat tinerilor pentru un sejur de relaxare sau explorare a insulei.

Facilități camere: mobilier modern,aer condiționat, încălzire, TV, televiziune prin satelit, radio, frigider, telefon, seif, acces internet (contra cost), articole de toaletă gratuite, duș, balcon.

Dotări și servicii: recepție nonstop, restaurant Belvedere, bar, terasă, grădină, salon TV, lift, încălzire, magazin, acces internet (contra cost), programe de divertisment, piscină exterioară, piscină pentru copii, schimb valutar, închirieri auto, parcare.

Informaţii utile sejur Rodos

Rodos este cea mai mare insulă grecească a Arhipelagului Dodecanez din sud-estul Mării Egee. Rodos are un important rol în mitologia elenă, fiind considerată reședința zeului Soarelui și poartă numele nimfei Rhodon, soția lui Helios. Rodos este o insulă cu soluri fertile, cu plantații imense de smochini, citrice, măslini și conifere, cu plaje însorite și ape cristaline. Insula a fost locuită din perioada preistorică, fenicienii și grecii au pus bazele unor metropole înfloritoare, importante centre culturale și comerciale ale anchichității, apoi a intrat sub stăpînirea Imperiului Roman. Una din cele șapte minuni ale lumii antice, Colosul din Rodos străjuia intrarea în portul Rhodos. Statuia imensă din bronz îl infățișa pe zeul Helios, protectorul insulei, însă a fost distrusă de un cutremur puternic. Acropolele din Rodos, Ialyosos, Lindos sunt situri reprezentative din perioada elenistică și cea bizantină. Istoria medievală a insulei este legată de cavalerii din Ordinul Ioaniților, care au guvernat-o peste 200 ani, au fortificat orașul Rodos, au construit castele, citadele, au ridicat ziduri de apărare solide. După un asediu prelungit otomanii cuceresc insula în secolul al XVI-lea. În timpul Primului Război Mondial insula trece sub administrație italiană până în anul 1947, apoi revine Greciei. Capitala insulei, orașul Rodos aflat în partea nordică, este un amestec surprinzător de vechi și nou. Partea nouă a orașului oferă facilități turistice moderne, iar centrul vechi păstrează pitorescul orașului medieval, inclus în patrimoniul UNESCO. Cele mai populare destinații din insula Rodos sunt: Falikari, Lindos, Ixia, Kalithea, Ialyssos, Kremasti, Kolymbia, Kalathos. Aeroportul Internațional Diagoras se află la aproximativ 14 km distanță de orașul Rodos.

Clima în Rodos este mediteraneană, cu veri fierbinți și uscate, lipsite de precipitații, cu temperaturi ce depășesc deseori 34°C. Doar briza reușește să diminueze disconfortul termic estival. Toamna și iarna bat vânturi puternice și reci. Sezonul estival începe în luna martie și durează până în luna octombrie.

Moneda: €

Obiective turistice:

Palatul Marilor Maeștri din Rodos este o fortificație de dimensiuni impresionante ridicată în stilul bizantin în secolul al XIV-lea. Palatul a fost centrul administrativ al marilor maeștri ai Ordinului Cavalerilor Ioaniți. Construcția inițială a fost distrusă de o explozie în secolul al XIX-lea și refăcută apoi de italieni.

Orașul medieval Rodos datează de la sosirea cavalerilor Ioaniți la începutul secolului al XIV-lea, fiind ridicat pe o așezare antică. Orașul medieval este foarte bine conservat, cu zeci de străduțe cu clădiri vechi, palate și biserici incluse în patrimoniul UNESCO. În această zonă se pot vizita Muzeul de Arheologie și Catedrala romano-catolică.

Cartierul Evreiesc (La Juderia) este situat în vecinătatea orașului medieval Rodos. Cartierul a fost întemeiat de catre evreii izgoniți din Spania datorită Inchiziției în secolul al XVI-lea. Comunitatea evreiască a cunoscut o perioadă de înflorire economică în timpul dominației otomane. Merită vizitate Muzeul Evreiesc și Sinagoga Kahal Shalom.

Palatul Guvernatorului din orașul Rodos a fost construit în anul 1927, în timpul administrației italiene, servind drept reședință de vară a guvernatorului. Construcția, proiectată de arhitectul italian Florestano di Fausto, este impresionantă, fiind inspirată de Palatul Dogilor din Veneția.

Parcul Rodini se presupune că ar fi primul parc amenajat din lume, cert este că datează din perioada pre-romană. Parcul este ideal pentru petrecerea timpului liber în mijlocul naturii, departe de aglomerație și de căldura sufocantă a verii.

Parcul Acvatic din Faliraki este unul dintre cele mai mari din Europa, cu facilități moderne. Se află în partea de nord-est a insulei, lângă orașul Faliraki, se poate ajunge cu autobuzul din orașul Rodos. Parcul oferă divertiment pentru toată familia, atât pentru iubitorii de adrenalină cât și pentru cei care își doresc momente de relaxare.

© 2012, DAIAVEDRA


Comentarii și review-uri