Rezultate destinatii

+40 724 251 525 · +40 341 414 777
+40 724 251 525 · +40 341 414 777
Menu
 
  • Hotel Maywood
  • Hotel Maywood
  • Hotel Maywood
  • Hotel Maywood
  • Hotel Maywood
  • Hotel Maywood
  • Hotel Maywood
  • Hotel Maywood

Maywood 4*

  • Destinația: în curând
  • Preț: 47 €

    * Tariful afișat poate fi mai mic datorită reducerilor de ultim moment.
    Apasă butonul "Verifică tariful actual!" pentru a primi oferta actualizată.

Cazare Istanbul
Tariful include: Cazare în cameră dublă standard. Regim de masă: mic dejun.
Ofertele sunt dinamice, pentru rezervare este necesară verificarea disponibilității. Tarifele cresc în perioada sărbătorilor, târgurilor, festivalurilor și a altor evenimente publice.

Rezervă acum
Plecare 1 mai – 30 iunie 2014
Tarif  adult / noapte 47,00 €

 

Informaţii hotel Maywood – cazare Istanbul

Hotelul Maywood 4* se află în centrul orașului Istanbul, la mică distanță de Palatul Topkapi, Hagia Sophia, Bazar și la 250 metri distanțță de Gara Sirkeci. Hotelul este cochet, cu o amplasare excelentă pentru explorarea orașului.

Facilități camere: mobilier elegant, aer condiționat, birou, LCD, televiziune prin satelit, telefon, radio, cafetieră, minibar, acces internet, uscător de păr, articole de toaletă gratuite, cadă sau duș, izolare fonică, room service.

Dotări și servicii: recepție nonstop, restaurant, bar, camere pentru nefumători, lift, seif, aer condiționat, acces internet, serviciu de transfer (contra cost), spălătorie, schimb valutar, închirieri auto, birou de turism, parcare în apropiere (contra cost).

Informaţii utile vacanță în Istanbul

Orașul Istanbul fascinează prin varietatea culturală, dar și prin unicitatea așezării sale pe două continente, partea veche a orașului în Europa și partea modernă în Asia, separate de Strâmtoarea Bosfor. Moștenirea culturală a orașului Istanbul este dată de faptul că a fost capitală succesiv a două imperii, cel creștin Bizantin și cel islamic Otoman. Deși, în prezent, capitala este la Ankara, orașul Istanbul rămâne cel mai mare centru comercial, istoric și cultural al Turciei contemporane. Istoria îndelungată a orașului este reflectată de vechile biserici, moschee, muzee, palate (Dolmabahçe, Yıldız), care atrag anual milioane de oaspeți. O vizită în Istanbul nu ar fi completă fără o vizită în bazar, un spectacol derviș sau o plimbare pe Bosfor. Gastronomia turcească este una dintre cele mai savuroase, iar ospitalitatea este proverbială.

Clima din Istanbul este mediteraneană, verile sunt fierbinți și însorite, plouă rar, iernile sunt reci și umede, cu precipitații între noiembrie și aprilie. Temperatura coboară rar sub 0°C iarna, dar bate vântul. Primăvara și toamna temperatura oscilează între 11-15°C.

Moneda: Lira turcească

Mijloace de transport public: tramvaiul și metroul fac legătura între centrul orașului și zona veche (1 jeton – 1,50 lire turcești). Tramvaiul face legătura pentru Strâmtoarea Bosfor. Prima opțiune de transfer de la aeroport în Istanbul ar fi taxiul care costă aproximativ 30 lire turcesti sau autobuzul express (Havas) care pleacă la fiecare jumătate de oră și costă 10 lire/persoană sau autobuzul de linie 96T care costă 2,5 lire/persoană.

Restaurante și cafenele: Restaurant Sarnic, Restaurant Balikci Sabahttin, Restaurant Hamdi, Restaurant Asitane, Restaurant Saray Muhallebicisi.

Obiective turistice:

Sfânta Sofia (Hagia Sofia) a fost inițial o biserică creștin-ortodoxă, transformată în moschee după cucerirrea Constantinopolului de către turci în anul 1453. Impunătoarea clădire este acum muzeu, astfel încât frumusețea sa arhitectonică, proporțiile grandioase și splendidele mozaicuri pot fi admirate de toți vizitatorii. Taxa de intrare este de 20 lire.

Suleymaniye este una dintre cele mai mari moschei din lume, a fost construită în timpul domniei lui Sultanului Soliman Magnificul și inaugurată în anul 1557. În trecut Suleymaniye era mai mult decât un loc de rugăciune, complexul Kulliye includea o școală religioasă, un spital, o cantină a săracilor și o casă de oaspeți pentru vizitatorii importanți. În cimitirul complexului se află cele două mausolee regale, al Sultanului Soliman și al soției sale, Haseki Hurrem.

Moscheea Sultanahmet, supranumită "moscheea albastră", este impunătoare, îmbină arhitectura tradițională islamică cu elemente bizantine, își păstrează rolul de lăcaș de cult și în prezent. Moscheea a fost inaugurată în anul 1616, în timpul domniei sultanului Ahmet I și a iscat controverse datorită celor șase minarete ale sale. Conflictul a fost stins prin construirea celui de-al șaptelea minaret al moscheii din Mecca. Intrarea este liberă.

Palatul Topkapi a fost reședința sultanilor otomani, Mahomed al II- lea a ordonat construirea palatului, imediat după cucerirea Constantinopolului în anul 1453. Clădirea impresionează prin priveliștea superbă spre Bosfor și prin arhitectura luxuriantă în stil oriental, cu sălile bogat împodobite cu obiecte de tezaur, covoare, porțelanuri și curți interioare. Taxă de intrare în muzeul palatului Topkapi este de 20 lire, taxa pentru Haremul imperial este de 15 lire.

Palatul Dolmabahce din Istanbul este fascinant, a fost construit la jumătatea secolul al XIX-lea și a fost reședință pentru șase sultani. Palatul este așezat pe partea europeană a strâmtorii Bosfor, construcția monumentală prezintă numeroase influențe occidentale, a fost cel mai luxos palat la momentul inaugurării. Sunt impresionante candelabrele, covoarele, tapetul oranamentat cu fir de aur, țesăturile și porțelanurile. Mustafa Kemal Atatuk, a utilizat palatul ca reședință până la moartea sa și a avut inițiativa de a-l transforma în muzeu. Având o mare semnificație pentru poporul turc după moartea președintelui toate ceasurile palatului au fost oprite la ora decesului său (9:05).

Biserica Cisternă (Yerebatan Sarayi) se presupune ca ar fi fost construită în secolul al III- lea al Epocii Romane și servea drept loc de desfășurare a activităților artistice și științifice. Cisterna are o suprafață de aproximativ 9800 mp, cu o capacitate de 100 000 tone de apă și peste 336 coloane din marmură. Cisterna, fondată de Împaratul Iustinian, a asigurat în timpul Imperiului Bizantin apa pentru palatul imperial, dată uitării de turci după amenajarea propriilor surse de apă. Taxă de intrare este de 10 lire.

Turnul Galata (Galata Kulesi) fost construit de o colonie genoveză în 1348 și servea ca turn de observație. Turnul Galata beneficiază de o vedere panoramică asupra vechiului oraș, etajele superioare servesc drept restaurant și cafenea, seara sunt organizate spectacole cu specific turcesc. Taxă de intrare în turn este de 10 lire.

Podul Galata (Galata Köprüsü) este cel mai vechi pod peste Golden Horn (Cornul de aur) și a fost construit în anul 1453, devenind un simbol al orașului. Traversând podul, călătorești între Europa și Asia.

Marele Bazar este un labirint de alei acoperite, cu peste 4000 de magazine. Bazarul este cunoscut pentru bijuterii, ceramică pictată, covoare, broderii, produse de marochinărie, mirodenii, dulciuri. Târguiala este cea mai importantă regulă în bazar, indiferent de produsul care vă interesează.

© 2012, DAIAVEDRA

 


Comentarii și review-uri